Brandan și-a făcut bagajele!** Steliștii nu-l vor pe Bicfalvi în primul 11! Preferatul lui Becali ar trebui să fie TITULAR: „El va fi următorul număr 10! Am insistat mult”

Brandan și-a făcut bagajele!** Steliștii nu-l vor pe Bicfalvi în primul 11! Preferatul lui Becali ar trebui să fie TITULAR:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul de aseară a fost ultimul pe care argentinianul Pablo Brandan l-a jucat în tricoul Stelei, echipă cu care a semnat în toamna lui 2010. Văzut de majoritatea fanilor drept cel mai bun jucător al roș-albaștrilor în acest sezon, Brandan a lăsat Bucureștiul pentru banii oferiți de chinezii de la Liaoning Whowin Shenyong, peste 700.000 de euro pe an!

Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de vineri, Bicfalvi are cele mai mari șanse să îi ia locul lui Brandan la mijlocul terenului. Jucătorul promovat de Hagi l-a impresionat pe Ilie Stan în timpul pregătirii de iarnă și a făcut un meci bun cu Twente, în tur.

Fanii Stelei privesc însă cu reticență eventuala titularizare a lui Bicfalvi. Aceștia susțin că Brandan va lăsa un gol în echipă și că cel mai potrivit pentru a fi titular în echipa lui Ilie Stan este Tibi Bălan.

Tibi Bălan este și unul dintre preferații lui Gigi Becali. Patronul l-a lăudat în repetate rânduri pe fostul mijlocaș al Sportului, criticându-l pe Ilie Stan pentru faptul că nu l-a trecut pe lista UEFA.

„La el mă refeream că este următorul număr 10. Am insistat mult pentru el. După 10 ani de experiență mi-am dat seama că dacă toți cară pianul și nimeni nu apasă pe clape, degeaba faci echipa să meargă.”, a spus Becali după ce l-a adus pe Tibi Bălan la Steaua.

Iată mai jos câteva dintre comentariile suporterilor roș-albaștrilor care au postat pe pagina de facebook ProSport sau pe www.prosport.ro:

Matt Matthew Daca e adevarat ca el cu Tatarusanu incepusera sa faca pe sefii, e mai bine ca a plecat. Din punct de vedere fotbalistic, este o pierdere uriasa, cred ca Tibi Balan ar trebui sa fie in locul lui.

Lacatusu Ionut crd ca merita tibi balan aceasta sansa insa plecarea lui brandan este cu adevarat o pierdere

Uzzi Gabriel adio brandane ai facut treaba acu pleaca cel mai bun sa-i ia locu e tibi balan

Andrei Radu hai ca poate tibi balan nu a avut sansa sa arate ce poate.. dar bicfalvi ala e varza rau.. mie 1 nu imi place deloc.. mai bn pleaca la vaslui sau unde poate mai repede ca ala nu e jcuator de steaua..

jiji si eu cred ca Steaua va juca in retur cu un singur inchizator la mijoc, Bourceanu, Bicfalvi va fi doar rezerva…iar in atac nu il vad pe Machado titular, ci pe Tatu sau Nikolic. La mijloc i-as vedea titlulari pe T Balan si pe Pirvulescu,…

tik acuma plangem dupa un mercenar sa fim seriosi era vreun golgeter de rasa sau cum era si batran lasa tata au sanse balan si radut

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×